Studiul național "Meditațiile în România: sistem educațional paralel sau complementar?", a fost lansat pe 3 iunie 2021 de Societatea Academică din România și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), cu sprijinul Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES).
Cercetarea este primul studiu care mapează fenomenul meditațiilor din țara noastră după aderarea României la Uniunea Europeană. Meditațiile în România, cauzele și mecanismele care mențin acest sistem pot fi acum înțelese mult mai bine, iar decidenții din educație beneficiază de un instrument prin care pot calibra coordonatele sistemului de învățământ public, astfel încât acesta să devină mai accesibil și mai calitativ.
Principalele rezultate ale studiului sunt:
Majoritatea părinților sunt de acord că elevii au nevoie de meditații pentru a dobândi cunoștințe la nivel mediu, iar această activitate ar trebui fiscalizată.
Sistemul orelor particulare/meditațiilor este accesat în mai mare măsură de către părinții din mediul urban, cu studii medii și superioare, care au unul-doi copii în familie, venituri peste medie și care sunt nemulțumiți de sistemul public de educație;
Unul din trei copii este cuprins în acest sistem al meditațiilor, cu o frecvență mai ridicată în clasele terminale, a VIII-a și a XII-a;
Plata meditatorului se face pe baza unei înțelegeri și sunt puține cazuri care au drept bază o formă contractuală și/sau bonuri fiscale. Costul mediu al unei ședințe de pregătire particulară este între 50-100 de lei, iar o familie plătește lunar, aproximativ 300 de lei pentru un copil în scopul meditării;
Matematica, limba și literatura română precum și limbile străine sunt materiile la care se solicită cel mai frecvent ore de pregătire;
Unul din trei copii a participat la meditații plătite în anul școlar 2019-2020. Tot atâția au participat și la consultații/ore de pregătire gratuită. În prezent (anul școlar 2020-2021), 19% dintre elevi participă la meditații, iar 20% din părinți au deja în plan ca în perioada imediat următoare copilul să ia ore în particular. Dacă se gândesc la următorul an școlar, jumătate dintre părinți cred că ai lor copii vor participa vor lua ore în particular;
Meditațiile se derulează în cele mai multe cazuri cu un profesor din altă școală (69%) și mai puțin cu profesorul de la clasă (14%);
80% dintre părinți menționează o îmbunătățire semnificativă a situației școlare a copilului lor în urma primirii de ore particulare.
Policy brieful, care conține recomandări și propuneri pentru decidenții din educație, este disponibil aici. Mai multe informatii despre proiect pot fi aflate aici.
Str. Emanoil Porumbaru 21 Apartment 3 RO-011421 Bucuresti Sector 1 Romania
0040 21 211 09 820040 21 210 71 91
office.romania(at)fes.de
This site uses third-party website tracking technologies to provide and continually improve our services, and to display advertisements according to users' interests. I agree and may revoke or change my consent at any time with effect for the future.
These technologies are required to activate the core functionality of the website.
This is an self hosted web analytics platform.
Data Purposes
This list represents the purposes of the data collection and processing.
Technologies Used
Data Collected
This list represents all (personal) data that is collected by or through the use of this service.
Legal Basis
In the following the required legal basis for the processing of data is listed.
Retention Period
The retention period is the time span the collected data is saved for the processing purposes. The data needs to be deleted as soon as it is no longer needed for the stated processing purposes.
The data will be deleted as soon as they are no longer needed for the processing purposes.
These technologies enable us to analyse the use of the website in order to measure and improve performance.
This is a video player service.
Processing Company
Google Ireland Limited
Google Building Gordon House, 4 Barrow St, Dublin, D04 E5W5, Ireland
Location of Processing
European Union
Data Recipients
Data Protection Officer of Processing Company
Below you can find the email address of the data protection officer of the processing company.
https://support.google.com/policies/contact/general_privacy_form
Transfer to Third Countries
This service may forward the collected data to a different country. Please note that this service might transfer the data to a country without the required data protection standards. If the data is transferred to the USA, there is a risk that your data can be processed by US authorities, for control and surveillance measures, possibly without legal remedies. Below you can find a list of countries to which the data is being transferred. For more information regarding safeguards please refer to the website provider’s privacy policy or contact the website provider directly.
Worldwide
Click here to read the privacy policy of the data processor
https://policies.google.com/privacy?hl=en
Click here to opt out from this processor across all domains
https://safety.google/privacy/privacy-controls/
Click here to read the cookie policy of the data processor
https://policies.google.com/technologies/cookies?hl=en
Storage Information
Below you can see the longest potential duration for storage on a device, as set when using the cookie method of storage and if there are any other methods used.
This service uses different means of storing information on a user’s device as listed below.
This cookie stores your preferences and other information, in particular preferred language, how many search results you wish to be shown on your page, and whether or not you wish to have Google’s SafeSearch filter turned on.
This cookie measures your bandwidth to determine whether you get the new player interface or the old.
This cookie increments the views counter on the YouTube video.
This is set on pages with embedded YouTube video.
This is a service for displaying video content.
Vimeo LLC
555 West 18th Street, New York, New York 10011, United States of America
United States of America
Privacy(at)vimeo.com
https://vimeo.com/privacy
https://vimeo.com/cookie_policy
This cookie is used in conjunction with a video player. If the visitor is interrupted while viewing video content, the cookie remembers where to start the video when the visitor reloads the video.
An indicator of if the visitor has ever logged in.
Registers a unique ID that is used by Vimeo.
Saves the user's preferences when playing embedded videos from Vimeo.
Set after a user's first upload.
This is an integrated map service.
Gordon House, 4 Barrow St, Dublin 4, Ireland
https://support.google.com/policies/troubleshooter/7575787?hl=en
United States of America,Singapore,Taiwan,Chile
http://www.google.com/intl/de/policies/privacy/