2025, anul austerității în educația din România. Cum sunt amplificate inegalitățile prin repetarea vechilor greșeli

Articol de Cristian Ghingheș

Anul 2025 a fost, pentru educația din România, un an de cotitură brutală în care promisiunile de reformă au fost concretizate printr-un pachet de măsuri dure de austeritate adoptate pentru reducerea deficitului bugetar.

Sub pretextul responsabilității fiscale, statul a tăiat bursele a sute de mii de elevi, a comasat peste 500 de școli, a mărit numărul elevilor din clase, a crescut norma de lucru a profesorilor și a restrâns transportul gratuit. Ce se prezintă ca eficientizare este, de fapt, o politică care lovește în copiii cei mai vulnerabili, repetându-se greșelile din deceniul trecut. Cifrele vorbesc de la sine: peste 345.500 de elevi au pierdut bursele în primele două luni ale anului școlar 2025-2026, cu aproximativ 440.000 de copii complet în afara sistemului de educație și cu cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană – 16,8%, față de media de 9,4%^[1]. În paralel, costurile educației pentru părinți s-au triplat în ultimii șapte ani, iar 87% dintre familiile sărace nu mai pot acoperi singure aceste cheltuieli. Ce spune această situație despre direcția în care merge România și ce am învățat din greșelile trecutului?

Toate aceste măsuri de austeritate vin în contextul unui sistem deja cronic subfinanțat. În 2023, România a alocat educației doar 3,4% din PIB, mult sub media Uniunii Europene, care se situează în jurul valorii de 4,6-4,8% din PIB, și departe de ținta de 6% prevăzută ani la rând în legislație și în documentele de politici publice. În termeni de cheltuială per elev, România rămâne în categoria statelor care investesc cel mai puțin în fiecare copil, ceea ce se traduce în mai puțini bani pentru infrastructură, resurse educaționale, formarea profesorilor și sprijin pentru elevii vulnerabili. Cu alte cuvinte, austeritatea din 2025 nu corectează un sistem puternic, ci lovește exact într-unul deja fragil.

Reformă mascată în austeritate

Sub pretextul alinierii la standarde europene și al stabilizării finanțelor publice, după cum a fost prezentat în Parlament unde a și fost adoptat prin asumarea răspunderii, deci fără prea multă dezbatere, pachetul I al Guvernului Bolojan (Legea 141/2025) a schimbat fundamental structura învățământului. În primul rând creșterea normei didactice cu 2-4 ore pe săptămână pe o perioadă de cinci ani a fost prezentată ca necesară, dar în realitate înseamnă supraîncărcarea profesorilor care predau deja la clase aglomerate, plus diminuarea unor salarii și mai puține posturi pentru profesori, dincolo de acrobațiile din discursurile fostului ministru Daniel David, criticate de societatea civilă. De asemenea, mărirea efectivelor până la 34 de elevi pe clasă la liceu are ca efect direct reducerea atenției individualizate și a sprijinului real pentru elevii cu dificultăți, o măsură în total dezacord cu recomandările experților și cu tendințele actuale la nivel internațional.

Cea mai dureroasă măsură este restructurarea drastică a sistemului de burse, unul dintre cele mai discutate subiecte în primele săptămâni ale noului guvern. 153.971 de elevi au pierdut bursele de reziliență, aproape 3.000 de olimpici au pierdut bursele de performanță, iar bursele de merit au fost plafonate la 15% din clasă, în scădere de la 30%, potrivit unei analize efectuate de EduPedu^[2] pe baza datelor furnizate de Ministerul Educației. În timp ce statul vorbește despre egalitate și merit, mesajul transmis societății, prin măsurile adoptate, este total opus: copiii săraci și cei care excelează nu (mai) sunt o prioritate. Asta după ce tot statul a promis și a adoptat în 2023 un sistem generos de burse, ca urmare a dezbaterilor din cadrul proiectului România Educată și a presiunilor repetate ale organizațiilor de elevi din ultimii ani. Probleme au fost anul acesta și cu naveta școlară, unul dintre marii generatori ai abandonului școlar, pe fondul deciziilor tardive ale consiliilor județene și a lipsei de monitorizare a Ministerului Educației. De altfel, transportul elevilor între localități este decontat doar pentru cei care nu pot învăța în localitatea de domiciliu.

Paradoxal, în timp ce statul taie drepturi sociale ale elevilor, apar scandaluri cu nereguli în achiziția microbuzelor electrice și sesizări către Parchetul European privind posibile abuzuri în gestiunea fondurilor europene destinate educației. Când se taie bursele copiilor săraci, dar în același timp sunt irosite zeci de milioane de euro în achiziții suspecte și discutabile din punctul de vedere al oportunității, senzația de inechitate nu are cum să nu fie uriașă. Asociațiile elevilor au atras atenția în repetate rânduri că achiziția microbuzelor școlare nu este soluția cea mai bună pentru asigurarea transportului elevilor și că soluția constă în asigurarea unui program de transport județean accesibil și predictibil, care să asigure curse între localități pe care să se poată baza atât elevii, cât și celelalte categorii sociale care au nevoie de acest serviciu public. 

În oglindă, programul național „Masă sănătoasă” a fost extins, fiind unul dintre puținele semnale pozitive în materie de politici sociale pentru copii. Chiar și așa, numărul de beneficiari a fost plafonat la 500.000 (față de numărul de 1 milion din programul aprobat), iar implementarea este în continuare inegală. În unele comunități, programul funcționează, în timp ce în altele, din cauza licitațiilor, infrastructurii sau lipsei de personal, masa caldă rămâne doar o promisiune. 

Lecții dureroase de după austeritatea din care nu am învățat nimic

Ceea ce face măsurile din 2025 cu atât mai frustrante este că România a mai trecut printr-o experiență de austeritate, inclusiv în educație, între 2010 și 2013, sub regimul Băsescu, având rezultate devastatoare pe termen lung. Atunci, desființarea școlilor de meserii, tăierile de personal și restructurările rapide au dus la dublarea ratei de abandon în învățământul profesional și la pierderea a peste 700.000 de elevi din sistem. O generație întreagă a fost lipsită de acces la meserii și calificări profesionale, alimentând migrația masivă care continuă și azi și care a generat deficitul cronic de forță de muncă calificată pe care îl resimțim în multe sectoare economice.

În 2024, 16,8% dintre tinerii români între 18-24 ani au părăsit sistemul educațional, comparativ cu media UE de 9,4%, iar disparitățile regionale sunt brutale: regiunea Sud-Est are 26%, Sud-Muntenia 19%, Centru 21%, în timp ce Bucureștiul doar 3%^[3], potrivit Monitorului Social FES. Peste 440.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani se află complet în afara sistemului de educație, reprezentând 18,7% din populația de această vârstă, de opt ori mai mult decât media OCDE, potrivit unui raport al organizației Salvați Copiii^[4].

Chiar dacă educația ar trebui să fie gratuită și statul ar trebui să finanțeze această gratuitate, învățământul public este în continuare costisitor pentru părinți. Costul mediu anual pe care părinții îl suportă pentru un copil a ajuns la aproape 10.000 lei, triplu față de 2018, cu variații de la 6.800 lei pentru învățământul primar și până la circa 12.000 lei pentru liceu^[5]. Iar asta fără meditații sau afterschool, transport și alte cheltuieli ascunse sau informale. Astfel, potrivit Salvați Copiii, 87% dintre familiile sărace nu pot acoperi singure aceste costuri, ceea ce face educația, afirmăm asta cu durere, un bun de lux pentru multe familii din România. 

Anual, aproximativ 23.000 de elevi abandonează școala, generând un cost economic de 2,3 miliarde de euro pe an, echivalentul a 0,77% din PIB. Cifrele acestea pot părea simple statistici, dar de fapt sunt vieți de copii condamnate la sărăcie și excluziune pentru că statul a ales să sacrifice educația ani la rând, și cu atât mai mult în 2025.

Discuția despre austeritate este, pe scurt, despre un contract social încălcat. Statul a promis că, indiferent cât de săracă e o familie, copilul are o șansă reală prin educație, fără să se și țină de promisiune. În 2025, contractul acesta a fost rupt cu bună știință. Și dacă ceva merită reținut la capătul celor afectați de aceste decizii de austeritate e că ele nu au fost o eroare de calcul, ci o alegere, o decizie de politică publică.

Pe ultimul loc din UE la investițiile în cercetare

Un indicator deprimant pentru educație și viitorul economic al țării este că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la investiții în cercetare-dezvoltare (R&D)^[6], unul dintre domeniile care ar trebui să reprezinte motorul de dezvoltare și inovare al țării. Cheltuielile de R&D sunt doar 0,46% din PIB, comparativ cu media UE de 2,26%, iar România este singura țară din UE care nu a alocat niciun ban pentru cercetare în educație și cultură în 2024. Cu doar 50.579 de cercetători la 19 milioane de locuitori, România nu poate produce inovația necesară pentru a ieși din capcana economiei low-tech, cu valoare adăugată mică.

Fără laboratoare moderne, fără granturi competitive pentru tinerii cercetători, fără inovație universitară, absolvenții românii sunt forțați să plece în străinătate dacă vor cariere în cercetare. Astfel, pe termen lung, există pericolul ca economia să rămână blocată în domenii cu valoare adăugată mică, unde se folosește tehnologie puțină sau depășită, iar producția nu aduce câștiguri mari și nici nu stimulează inovația. În continuare, salariile relativ mici alimentează migrația și lipsesc copiii din mediul rural și din urbanul mic de perspective concrete de viață, deci inclusiv de motivația de a rămâne la școală. 

Școala în era plângerilor și proceselor, nu a consultării

Tot mai mulți elevi și părinți ajung să își apere drepturile în instanță, în încercarea de a corecta decizii abuzive sau arbitrare ale școlilor, inspectoratelor și autorităților centrale. Cazul elevilor de clasa a V‑a somați să returneze bursele, dar salvați de Tribunalul București, ori al studentei obligate să plătească mii de euro pentru un simplu transfer arată cât de ușor pot fi călcate în picioare drepturile beneficiarilor și cât de important e controlul judecătoresc. La fel, hotărârea prin care un elev al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” a fost repus în drepturi și primește daune după o exmatriculare abuzivă arată că nici sistemele militarizate nu sunt imune la abuzuri interne.

În același registru se înscriu și cazurile din școlile militare, unde Ministerul Apărării, prin structurile sale de învățământ militar, dă în judecată elevi și părinți pentru a recupera cheltuieli de întreținere pe baza unui decret din 1971, deși vorbim de adolescenți care au realizat că nu mai pot continua traseul militar sau că nu și-l mai doresc. Sumele, pe alocuri de ordinul zecilor de mii de lei, sunt absurde într-un context în care aceeași societate le cere tinerilor să fie gata de sacrificiu într-un climat de război la graniță, dar îi pedepsește financiar dacă se răzgândesc sau nu fac față^[7].

Pe de altă parte, există și victorii simbolice puternice la nivel local. Un elev din Constanța a reușit, practic de unul singur, să blocheze în instanță decizia Inspectoratului Școlar Județean Constanța de a-i desființa clasa a IX‑a pe motiv că sunt „prea puțini elevi”, obligând autoritățile să mențină clasa în activitate. Povestea lui, relatată pe larg în presă, arată cum logica rece a comasărilor poate fi temperată atunci când cineva are curajul să spună nu și să ducă lupta până la capăt în fața judecătorilor.

În plan social, sindicatele și organizațiile de elevi și părinți au chemat în 2025 la boicot, proteste și petiții împotriva tăierii burselor și comasării școlilor, iar sesizările adresate Avocatului Poporului, inclusiv pentru discriminarea elevilor medaliați, arată că, în lipsa consultării reale a tuturor actorilor educaționali, educația devine tot mai mult un teren de mobilizare civică și juridică și că e nevoie de monitorizare și activism în învățământ la toate nivelurile de decizie.

Primele proteste au avut loc încă din vară, când organizațiile de elevi și studenți au manifestat în fața Ministerului Educației împotriva reducerii burselor, acuzând încălcarea principiului egalității de șanse. În toamnă, odată cu debutul anului școlar 2025-2026, sindicatele din educație au organizat proteste și mitinguri în marile orașe, inclusiv în București, împotriva comasărilor de școli, a creșterii normei didactice și a supraaglomerării claselor. În paralel, au fost lansate petiții publice și sesizări către Avocatul Poporului semnate de elevi, părinți și profesori, în care au reclamat caracterul discriminatoriu și netransparent al măsurilor. Chiar dacă revendicările nu au dus la retragerea pachetului de austeritate, ele au crescut presiunea publică și au transformat educația într-un subiect central de contestare a măsurilor guvernamentale din 2025. 

Austeritatea rimează perfect cu inechitatea

În 2025, statul a ales conștient să facă economie exact acolo unde doare cel mai mult pe termen lung, adică de la copii și de la educație. Ce este inacceptabil nu e doar duritatea măsurilor, ci inconsecvența lor fundamentală. Se taie bursele a sute de mii de elevi, dar se irosesc bani în achiziții discutabile. Se declară educația prioritate europeană, dar România rămâne la coada UE la investițiile în educație și cercetare. Se invocă egalitatea de șanse și meritul, dar se lovește tocmai în copiii săraci și în cei cu rezultate. Când tai sprijinul pentru elevi în condițiile în care știi deja că ai cele mai mari rate de abandon din UE și că sute de mii de copii nici măcar nu mai ajung în sistem, este de-a dreptul cinic să afirmi că e vorba de o eficientizare sau de o reformă. E doar o decizie politică eminamente contabilă, care transmite, în esență, că nota de plată a dezechilibrelor bugetare trebuie plătită de cei mai tineri și mai vulnerabili, nu de cei care au produs deficitul.​

Ce nu vor putea pretinde însă artizanii acestor măsuri este că nu ar fi știut unde duc astfel de măsuri. România are deja la activ o rundă de austeritate în educație, în care tăierile și desființările au scos din școală sute de mii de elevi și au compromis o generație întreagă de tineri rămași fără calificare. Există date publice care arată costurile abandonului școlar pentru economie, cât pierde țara în termeni de PIB, taxe și productivitate din cauza fiecărui copil care iese prea devreme din sistem. Guvernul Bolojan a ambalat totul în ideea de măsuri temporare, necesare pentru stabilizarea fiscală, iar fostul ministru Daniel David a tot căutat formule care mai de care mai revoltătoare ca să justifice tăierile. Dar pentru un copil care abandonează școala acum, pentru un adolescent care își ia deciziile de sănătate sau de viață din clipuri de 30 de secunde, pentru un tânăr cercetător care își face bagajul și pleacă, temporar nu există. Daunele sunt permanente. Lecțiile din austeritatea regimului Băsescu arată că fiecare leu economisit din burse și din sprijin pentru școli se întoarce multiplicat în pierderi de capital uman, sărăcie, criminalitate și migrație a oamenilor calificați. Și totuși, în 2025 a fost aleasă aceeași rețetă prin care se taie de jos, de la serviciile de bază ale societății, după care ne prefacem mirați că România rămâne blocată în cercul vicios al sărăciei și exodului.​

Dacă nu 6% din PIB pentru educație, măcar ceva în direcția asta

Dacă vrem să ieșim din acest cerc vicios al austerității și al improvizației, trebuie să pornim de la ideea de bază că educația și sănătatea nu sunt pușculițe din care poți lua bani oricând. Așadar, 2026 nu trebuie să înceapă după dictonul că trebuie să luăm bani de la educație și sănătate pentru a-i duce la apărare, recent exprimat de la cel mai înalt pupitru în stat. Dacă mai există vreo frântură de gândire de stânga în actuala coaliție, asta ar trebui să fie o linie roșie, dincolo de care nu se trece.

Orice plan, reformă, eficientizare, măsură, pachet etc. trebuie să înceapă cu o întrebare simplă: dăunează asta accesului la educație al copiilor vulnerabili? Dacă da, măsura pică. Concret, e nevoie de revenirea la naveta cu adevărat gratuită pentru toți elevii care învață în altă localitate, de protejarea burselor, mai ales a celor sociale, de extinderea programului de masă caldă, dar și de oprirea majorării normelor sau a îngreunării activității profesorilor care și așa au salarii mici, plafonate și fără perspective de îmbunătățire în următorii ani, în ciuda angajamentelor pe care clasa politica le-a exprimat după mișcările sindicale din ultimii ani.

Un al doilea pas esențial este asigurarea unui pachet minim garantat pentru fiecare copil: transport, masă, rechizite. Dacă nu investim acum, vom plăti mai scump prin abandon școlar, sărăcie și tensiuni sociale mai târziu. De asemenea, Legea învățământului preuniversitar trebuie modificată astfel încât să permită autorităților locale, care vor și își permit, să suplimenteze bugetul aferent diverselor cheltuieli din educație, inclusiv pentru burse ori stimulente pentru profesori.

Pe alt plan, la fel de important se află accesul la date publice clare despre burse, navetă, comasări, resursele școlilor și impactul fiecărei decizii, lucruri pe care nu le vedem măsurate la nivelul Ministerului Educației. Fără aceste informații, nici statul nu poate decide responsabil, nici societatea nu poate reacționa. De aceea, este esențială și susținerea organizațiilor civice independente care monitorizează constant ce se întâmplă în educație, analizează datele și explică publicului evoluțiile reale din sistem, iar aici cred că mediul privat poate să joace un rol mai activ.

România nu trebuie să fie condamnată la sărăcie și exod, dar dacă normalizăm ideea că de la educație putem tăia oricând și dacă vom continua să luăm decizii nesusținute de date, fără transparență și fără consultarea actorilor educaționali, exact acolo vom ajunge.

^[1]https://romania.fes.de/ro/e/abandonul-scolar-ramane-o-problema-majora-in-romania-regiunile-sud-est-sud-muntenia-si-centru-cele-mai-afectate.html 

^[2]https://www.edupedu.ro/exclusiv-numarul-burselor-de-merit-a-scazut-cu-peste-40-in-primele-doua-luni-ale-acestui-an-scolar-fata-de-aceeasi-perioada-a-anului-trecut-iar-cel-al-burselor-sociale-cu-aproape-9-pixul-ministrul/ 

^[3]https://romania.fes.de/ro/e/abandonul-scolar-ramane-o-problema-majora-in-romania-regiunile-sud-est-sud-muntenia-si-centru-cele-mai-afectate.html 

^[4]https://www.salvaticopiii.ro/sites/ro/files/2025-09/radiografia-inceputului-de-an-scolar.pdf 

^[5]https://www.salvaticopiii.ro/sites/ro/files/2025-09/radiografia-inceputului-de-an-scolar.pdf 

^[6]https://romania.fes.de/ro/e/romania-are-cea-mai-mica-alocare-bugetara-pentru-activitatile-de-cercetare-dezvoltare-si-cea-mai-mica-rata-a-ocuparii-in-sectorul-cercetare-comparativ-cu-statele-ue.html 

^[7]https://www.scoala9.ro/cat-te-costa-sa-nu-fii-militar/2346 

Opiniile exprimate în acest articol nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Friedrich-Ebert-Stiftung(FES).