07.07.2021

Serie Podcast ”Despre Holocaust”

Despre Holocaust - Un podcast care ne arată ce nu trebuie să uităm! Un material care aduce în prim-plan o istorie ascunsă sub preș și recuperată, realizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” cu sprijinul Friedrich-Ebert-Stiftung România.

Timp de aproape șapte decenii, Holocaustul a fost un subiect tabu, un episod din istoria României, care se dorea uitat. Pentru o parte dintre noi, continuă să fie un fapt negat sau ignorat. Fie că ne place sau nu, avem sau nu habar, fie că putem sau nu să acceptăm, în România a existat Holocaust. Au fost legi antisemite, crime, violențe, suferința a sute de mii de oameni persecutați pe criterii arbitrare și imposibil de înțeles. Există fotografii, documente, mărturii care aduc în lumină ceea ce se dorea uitat.

Astăzi, redescoperim, recuperăm și învățăm să acceptăm că Holocaustul este parte din trecutul nostru recent. Rememorarea ne ajută să conștientizăm și să fim vigilenți în fața pericolelor pe care le naște ura. Acceptarea are un parcurs sinuos. De multe ori, se intersectează cu negarea. Este mult mai ușor să negi sau să ignori. Asumarea însă, este o cale sigură spre „vindecare”.

”Despre Holocaust” nu este o lecție de istorie. Este un dialog onest prin care încercăm să răspundem la întrebări pe care, probabil, mulți dintre noi le avem: cine neagă Holocaustul? De ce și când să vorbim despre Holocaust în școli? Ce ne spun fotografiile despre Holocaust? Cine au fost făptașii și salvatorii? De ce evreu și rom în loc de țigan și jidan?

Ana Bărbulescu și Marius Cazan, cercetători ai Institutului „Elie Wiesel” ne invită la o discuție deschisă cu istorici, profesori, scriitori, supraviețuitori pentru a redescoperi istoria dintr-o perspectivă diferită și pentru a înțelege de ce este important să ne asumăm trecutul.

Podcast #1: Ce ne spun fotografiile despre Pogromul de la Iași?

Disponibil și pe Spotify / Apple podcast / Google podcast

Podcast #2: Pogromul de la Iasi. Amintirile unui supraviețuitor 

Disponibil și pe Spotify / Apple podcast / Google podcast

Podcast #3: Expulzare și reinventare: o mărturie despre deportarea în Transnistria

Disponibil și pe Spotify / Apple podcast / Google podcast

Friedrich-Ebert-Stiftung
Romania Office

Str. Emanoil Porumbaru 21
Apartment 3
RO-011421 Bucuresti Sector 1
Romania

0040 21 211 09 82
0040 21 210 71 91

office.romania(at)fes.de

Echipă și Contact