Cooperare pentru pace și securitate

Complet dedicați misiunii noastre de a promova înțelegerea și cooperarea internațională, aducem în prim-plan voci și idei progresiste care contribuie la o dezbatere publică informată cu privire la politica externă și discutăm opțiuni și căi alternative pentru a realiza o securitate europeană incluzivă pentru toți, departe de o politică „pe marginea prăpastiei”, incertitudine și, mai presus de toate, suspiciunea în acțiunile și intențiile altora.

Pe măsură ce tendințele naționaliste și izolaționiste reapar în Europa, iar instabilitatea recâștigă teren în vecinătatea europeană și în alte părți ale lumii, credem că merită să depunem eforturi pentru a consolida coeziunea în interiorul UE și a construi un sentiment mai puternic al normelor și valorilor comune. Lumea din jurul nostru devine mai complexă și mai provocatoare, la fel și nevoia de acțiune coordonată și eforturi colective între statele membre. Recunoaștem importanța crescândă a menținerii „obiceiurilor de dialog” și promovăm altele noi pentru a aborda aspectele tradiționale, precum și mai neconvenționale ale stabilității și securității în vecinătatea europeană, pentru a atenua preocupările și pentru a explora modalități de a le transforma în oportunități de dezvoltare și pace.

În același sens, abordarea provocărilor de securitate de dimensiune globală, precum dezarmarea, schimbările climatice și digitalizarea, ar fi posibilă numai prin revenirea la logica multilateralismului și îmbunătățirea guvernanței internaționale prin intermediul instituțiilor. În cooperare cu partenerii noștri susținem un schimb activ de idei între factorii de decizie și de opinie cu privire la aceste probleme și încurajăm dialogul continuu cu gândirea strategică critică și recomandări de politici publice.

Actualitate

marți, 11.03.2025 - marți, 11.03.2025 - Bucharest | Cooperare pentru pace și securitate | Publicații, Actualitate

Avem plăcerea să vă invităm la lansarea raportului: ”The Romania–Moldova–Ukraine triangle. A framework for enhanced regional connectivity” care…


more

marți, 17.09.2024 - Bucharest | Cooperare pentru pace și securitate | Evenimente, Actualitate

Ediția din acest an a Mesei Rotunde Româno-Germane EURT a avut loc miercuri, 18 septembrie 2024, la București.


more

luni, 04.12.2023 - Bucharest | Cooperare pentru pace și securitate | Evenimente

De la începutul războiului de agresiune împotriva Ucrainei în februarie 2022, UE a impus unsprezece runde de sancțiuni împotriva Moscovei. Ce impact…


more

Proiecte

Projects

Răspunsuri de politică externă ale României

O serie de scurte analize cu privire la răspunsurile de politică externă ale României în mediul său de securitate actual, în cooperare cu tânărul și promițătorul think tank Quartet Institute... more

Friedrich-Ebert-Stiftung
Romania Office

Str. Emanoil Porumbaru 21
Apartment 3
RO-011421 Bucuresti Sector 1
Romania

0040 21 211 09 82
0040 21 210 71 91

office.romania(at)fes.de

Echipă și Contact

Publicații

Ban, Cornel; Rusu, Alexandra

Pauperitatea fiscală României

Ce o explică şi ce se (mai) poate face
Bucharest, 2020

Download publication (1,5 MB PDF-File)


Ban, Cornel; Rusu, Alexandra

Romania's weak fiscal state

What explains it and what can (still) be done about it
Bucharest, 2020

Download publication (1,3 MB PDF-File)


Guga, Ştefan; Spatari, Marcel

Sectorul comerţ în România

Un bilanţ după trei decenii de transformări
Bucharest, 2019

Download publication


The future of employment in the car sector

Four country perspectives from Central and Eastern Europe
Prag, 2019

Download publication


Studiul despre tinerii din România 2018/2019

Bucharest, 2019

Download publication (700 KB, PDF-File)


Guga, Ştefan

Industria auto, încotro? Tendinţe globale, perspective periferice

Bucharest, 2019

Download publication (1,8 MB PDF-File)


Ajder, Corina; Musiolek, Bettina; Stoiciu, Victoria

Country profile Romania

One day of a garment workers' stay at home husband
Bucharest, 2019

Download publication (5,4 MB PDF-File)


Lungu, Laurian

Beyond the Maastricht criteria

Romania country study
Bucharest, 2018

Download publication (12 MB, PDF-File)


Educaţie pentru democraţie în şcolile din România

Bucharest, 2018

Download publication (1,5 MB PDF-File)


Guga, Ştefan; Mihăilescu, Adina; Spatari, Marcel

Coşul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populaţia României

Bucharest, 2018

Download publication (1 MB, PDF-File)


Más Publicaciones