About us, without us: the LGBTQIA+ community in Romanian electoral campaigns in 2024 and 2025

În statele din Europa de Est, în ultimul deceniu, subiectul LGBTQIA+ a fost folosit de politicieni populiști pentru a polariza societățile și a câștiga voturi, folosind diferite pârghii disponibile democrațiilor liberale: referendumuri, legislație adoptată în Parlament, schimbări constituționale, implicarea curților constituționale. Mai mult, la nivel discursiv, s-a consolidat un puternic curent eurosceptic care pune în opoziție așa-zisa suveranitate națională cu Uniunea Europeană. Uniunea Europeană este prezentată ca depozitara tuturor „valorilor globaliste”, având ca scop distrugerea „familiei tradiționale”, pervertirea valorilor și moștenirii istorice naționale, precum și eliminarea suveranității naționale – drepturile LGBTQIA+ devenind astfel hârtia de turnesol pentru așa-zisa federalizare a Uniunii Europene.

În România, cadrul legislativ pentru comunitatea LGBTQIA+ din România oferă o minimă protecție teoretică cetățenilor aparținând acestei comunități. Ordonanța de urgență nr. 137 din 2000 stabilește regimul anti-discriminare din România, stipulând înființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ca instituție civilă pentru reglarea cazurilor de discriminare, care oferă protecție și pe baza criteriului de orientare sexuală, dar nu și pe a celui de identitate de gen. Codul Penal din România, la articolul 77, stabilește că orientarea sexuală constituie o circumstanță agravantă în materie de fapte penale. De asemenea, același Cod Penal incriminează la articolul 369 „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane”. Persoanele transgen din România au posibilitatea de a-și schimba actele de stare civilă, respectiv indicatorii de sex și numele din buletin, dar procesul este unul dificil, impredictibil, se face în fața unui judecător și nu este implementat unitar la nivel de instanțe.

Conform ILGA Europe, cea mai mare federație pan-europeană care apără drepturile LGBTQIA+ și publică anual Harta Rainbow prin care evaluează cadrul legal de care beneficiază persoanele LGBTQIA+ în țările din Europa, România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană în materie de drepturi LGBTQIA+, cu 19 puncte din 100. România are o serie de condamnări la mai multe curți europene pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin tratatele pe care le-a semnat, încălcând mai multe drepturi ale persoanelor LGBTQIA+: dreptul la viață intimă și de familie, la întrunire, siguranță, libertate de mișcare. Cadrul legislativ românesc are încă o serie de carențe în ce privește recunoașterea minorității LGBTQIA+.

Și la nivel social, în ciuda dezvoltării unei mișcări activiste locale tot mai puternice, lucrurile trenează. Sprijinul în rândul populației pentru recunoașterea cuplurilor gay este, în continuare, la un nivel relativ scăzut (31% sprijin pentru parteneriate civile conform Barometrului MozaiQ din 2023; 27% sprijin pentru căsătorii gay potrivit Eurobarometrului special al Comisiei Europene, 2023; 21% sprijin pentru recunoașterea cuplurilor gay conform sondajului Funky Citizens, decembrie 2024). Persoanele LGBTQIA+ se confruntă cu: acces limitat și discriminatoriu la piața muncii (mai ales în cazul persoanelor transgen), acces îngrădit la educație (urmare a fenomenului de bullying), acces îngrădit la sănătate (întreruperea tratamentului pentru persoane care trăiesc cu HIV). Violența împotriva persoanelor LGBTQIA+ este în continuare o realitate, persoane din această comunitate fiind victime ale agresiunilor pe stradă, în familie, în alte spații publice sau private.

Discursul politic privind comunitatea LGBTQIA+ nu este unul favorabil. În anii de după dezincriminarea din 2001, comunitatea a fost victima mai multor atacuri din partea politicienilor. Astfel, în anul 2010, patronul clubului Steaua, Gigi Becali, a declarat public că nu ar angaja un jucător gay (fapt sancționat printr-o hotărâre a CJUE în 2013); în anul 2018, senatorul PNL Leon Dănăilă a declarat că persoanele LGBTQIA+ fură copii (fapt sancționat de CNCD cu amendă); senatorul PNL Puiu Hașotti a declarat că „homosexualii sunt bolnavi” în anul 2013 (fapt nesancționat de CNCD); iar în 2020, viceprimarul Bucureștiului Aurelian Bădulescu a fost sancționat de CNCD pentru o serie de declarații împotriva comunității LGBTQIA+.

În ciuda dificultăților, în ultimele două decenii am fost martori la dezvoltarea unei societăți civile LGBTQIA+, respectiv apariția mai multor asociații LGBTQIA+, dezvoltarea culturii LGBTQIA+ și reprezentarea acestei minorități în film, literatură, arte vizuale sau teatru, apariția unor marșuri și festivaluri de tip Pride în Iași, București, Cluj, Timișoara, Brașov, Oradea.

Campaniile electorale prezidențiale și parlamentare din 2024

În toamna anului 2024, campaniile electorale pentru alegerile prezidențiale și parlamentare s-au axat puternic pe candidați individuali, iar dezbaterile au favorizat temele legate de alegerea președintelui, lăsând alegerile parlamentare într-un con de umbră.

Eseul de față nu își dorește să dubleze prima parte a acestei lucrări, respectiv Analiza reprezentării de gen și a minorităților în alegerile din 2024/2025 din România, ci să vină în completarea acesteia, dintr-o perspectivă de teren a unui activist LGBTQIA+. Candidații la alegerile prezidențiale din 2024 pot fi împărțiți în trei categorii mari: candidații care s-au declarat în favoarea legalizării parteneriatelor civile (într-o formă sau alta), candidații centriști care au încercat să abordeze subiectul într-un mod echilibrat, candidații care s-au opus vehement drepturilor comunității LGBTQIA+ și care au făcut din această opoziție o temă centrală a campaniei lor prezidențiale.

1. Candidații aproape pro-LGBTQIA+. Elena Lasconi, candidata Uniunii Salvați România (USR), care s-a plasat pe locul al doilea în primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, a fost candidata care și-a declarat cel mai deschis susținerea pentru parteneriate civile și, surprinzător, pentru adopții de către cupluri gay. Lasconi venea și cu un istoric pe acest subiect, fiind protagonista unui scandal public în mai 2024 când a declarat că a votat la referendumul pentru familie din 2018 fiind atacată de propria fiică pentru felul în care a votat. Ca urmare a discuțiilor din spațiul public privind conflictul dintre Lasconi și fiica sa, Lasconi a fost scoasă de pe lista de europarlamentare a USR. În toamna anului 2024, Lasconi a declarat „sunt 100% în favoarea parteneriatului civil”. Încă trei candidați au declarat că susțin o formă de recunoaștere a cuplurilor formate din persoane de același sex: Ana Birchall, Ludovic Orban și Kelemen Hunor. În cazul Anei Birchall susținerea a fost fără echivoc, aceasta afirmând simplu că e o chestiune de drepturile omului și că sprijină parteneriatul civil. Ludovic Orban s-a declarat un susținător al familiei tradiționale, a declarat că a votat la referendumul pentru familie în favoarea acesteia, dar că „dacă s-ar vota o astfel de lege privind parteneriatul civil, nu aș uza de dreptul de veto suspensiv pe care îl are președintele la dispoziție”. Kelemen Hunor, pe de altă parte, cunoscut pentru apropierea lui de regimul lui Viktor Orban din Ungaria, a declarat că ar putea fi de acord cu parteneriatul civil, dar în funcție de conținut.

2. Candidații centriști. Candidații mainstream au tatonat subiectul LGBTQIA+ oscilând între o poziție vocală împotriva comunității și dorința de a evita o poziționare explicită alături de candidații extremiști. Cristian Diaconescu și Mircea Geoană au preferat să paseze responsabilitatea Parlamentului, spunând că această temă nu intră în atribuțiile președintelui, ci este treaba legislativului să decidă. Nicolae Ciucă a evitat aproape complet subiectul declarând, totuși, în câteva rânduri că Partidul Național Liberal susține familia (tradițională) și că el însuși a votat la referendumul pentru familie în favoarea interzicerii căsătoriilor gay prin Constituție. Marcel Ciolacu a fost cel mai vehement împotriva comunității LGBTQIA+, declarând cu mai multe ocazii că societatea nu este pregătită și că minoritățile trebuie să respecte voința majorității.

3. Candidații anti-LGBTQIA+. Călin Georgescu, George Simion și Cristian Terheș se numără printre cei mai vizibili candidați „suveraniști” care au participat la prezidențialele din 2024 și care au plasat tematica anti-LGBTQIA+ în centrul campaniilor lor. Georgescu a declarat, între turul I și al II-lea, că se opune așa-zisei propagande homosexuale. George Simion a declarat că nu recunoaște nicio altă formă de căsătorie în afara celei dintre un bărbat și o femeie. În fine, Cristian Terheș și-a construit o carieră în Parlamentul European luptând contra a ceea ce el numește „ideologia woke”, atacând persoanele transgen, atacând căsătoriile gay și cerând interzicerea marșurilor de tip Pride.

În spațiul online, cu precădere în perioada dintre turul I și turul al II-lea al prezidențialelor, discursul anti-LGBTQIA+ a jucat un rol central în campanii. O analiză Zelist care a analizat peste 32.000 de link-uri de pe TikTok, Youtube, Facebook, bloguri, presă, Instagram, forumuri a arătat că, în total, aceste postări au avut un reach de peste 33.000.000. Mai mult, Asociația MozaiQ a alcătuit o listă cu peste 200 de clipuri video de pe TikTok, cu peste 500.000 de share-uri totale, în care românii erau „avertizați” cu privire la „pericolul LGBT” în situația în care Elena Lasconi câștigă alegerile prezidențiale. Clipurile colectate erau scurte, produse pe sistemul de „leapșă” – cetățenii erau încurajați să se travestească și să arate că în eventualitatea victoriei lui Lasconi toți vom fi obligați să ne îmbrăcăm în fustă. Adeseori clipurile aveau un fond muzical cu melodii homofobe.

Discursul urii s-a răsfrânt și asupra organizațiilor LGBTQIA+. Astfel, Asociația MozaiQ a depus o plângere penală pentru deschiderea unui dosar in rem, fără făptuitor cunoscut, împotriva unei pagini de pe platforma X, pagină care promova candidatura lui Călin Georgescu și conținea numeroase postări legionare. Pe această pagină a fost postată o fotografie cu un centru comunitar LGBTQIA+ din Belgrad (Serbia) vandalizat, cu îndemnul „să facem așa și în România”, la final fiind publicată adresa sediului MozaiQ. Ulterior pe poarta MozaiQ a fost lipit și un afiș care trimitea către o pagină de Internet care promova supremația rasei albe. De asemenea, camerele de supraveghere ale MozaiQ au surprins un bărbat care a trecut pe lângă poarta organizației și a făcut mai multe fotografii.

Societatea civilă din România, LGBTQIA+ sau nu, a fost profund șocată de rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024, respectiv plasarea lui Călin Georgescu pe primul loc ca număr de voturi primite. Alături de întreaga societate – elite politice, servicii secrete, presă –, activiștii civici nu anticipaseră că un candidat ignorat aproape total va reuși să acceadă în turul doi de pe primul loc. Diverse grupări din societatea civilă au început să facă campanie pentru Elena Lasconi, dar nu într-un mod organizat, ci mai degrabă ca poli de interes în diverse zone ale societății, într-o încercare de comunicare directă cu propriii urmăritori și propriul public țintă. Timpul scurt între cele două tururi nu a permis crearea unei panici morale în jurul candidaturii lui Lasconi, care să genereze un sentiment de urgență și de iminență a unui pericol existențial. De altfel, nici performanța Elenei Lasconi nu i-a încurajat prea mult pe cei care își doreau să o susțină – carențele ei pe teme de politică externă au fost importante. Anularea alegerilor de către Curtea Constituțională a reprezentat mai degrabă o ușurare pentru activiștii civici.

Campania pentru alegerile parlamentare a fost umbrită total de campania pentru prezidențiale, dar cu toate acestea trebuie subliniate anumite mici victorii în materie de drepturi LGBTQIA+. Dincolo de declarațiile homofobe ale liderului PSD Marcel Ciolacu, trebuie subliniat că Partidul Social Democrat a inclus în programul său electoral implementarea cât mai rapidă a tuturor hotărârilor CEDO și CJUE și impunerea unei perioade limite de doi ani pentru implementarea tuturor hotărârilor curților internaționale. Se subînțelege că această prevedere include și hotărârile din dosarele care privesc comunitatea LGBTQIA+. De asemenea, au fost trei partide care au inclus în platformele lor electorale susținerea față de această comunitate: SENS, REPER și DREPT. SENS a continuat platforma construită la alegerile europarlamentare în jurul lui Nicu Ștefănuță (o platformă progresistă pro-drepturi), REPER a pus pe liste o serie de activiști civici cunoscuți, printre care și Florin Buhuceanu, bărbat gay și activist LGBTQIA+, iar DREPT a inclus în platforma sa electorală legalizarea parteneriatelor civile. Dintre toate cele trei partide, doar SENS a avut o bună performanță electorală, în sensul că și-a păstrat voturile câștigate de Ștefănuță în iunie 2024. REPER și DREPT au căzut victimă panicii alegătorilor după primul tur de scrutin, mulți dintre cei care ar fi votat aceste partide preferând să dea un vot util și sigur USR-ului. Scorurile adunate ale celor trei partide ar fi depășit pragul electoral de 5%.

Campaniile electorale din 2024 s-au derulat într-un context marcat de numeroase erori și controverse în rândul partidelor tradiționale: amânarea și modificarea datei alegerilor, comasarea scrutinelor prezidențial și parlamentar, lipsa de pregătire a unor candidați la președinție, anunțarea cu întârziere a candidaților din partea formațiunilor principale, precum și lipsa unui candidat comun al partidelor aflate la guvernare. Acestea au fost dublate de o campanie de dezinformare de amploare, care a dus la prăbușirea încrederii în actorii politici convenționali și o criză gravă de legitimitate în nucleul democrației românești. În acest climat, comunitatea LGBTQIA+ a devenit o țintă vulnerabilă, fiind instrumentalizată de politicieni și alți actori pentru a stimula ura și polarizarea în societate. Astfel, temele legate de drepturile LGBTQIA+ au fost folosite nu pentru a promova un dialog autentic, ci pentru a distrage atenția de la problemele reale și a radicaliza discursul public.

Campania electorală prezidențială din 2025

Campania electorală prezidențială din aprilie-mai 2025 a adus încă o dată subiectul LGBTQIA+ în prim plan. Cu mai multe ocazii, jurnaliștii i-au chestionat pe candidați despre poziționarea lor față de tema legalizării parteneriatului civil, iar în online discursul urii anti-LGBTQIA+ a fost din nou folosit pentru a polariza și a aduna voturi.

Crin Antonescu, candidatul comun al PNL-PSD-UDMR, a încercat să facă o echilibristică discursivă similară cu cea a candidaților centriști din 2024. Pe de o parte, la reuniuni de partid a declarat că nu este de acord cu „progresismul”, s-a declarat un adept al familiei tradiționale și a spus chiar că se opune manifestărilor publice ale comunității LGBTQIA+ (cu trimitere la marșurile Pride), pe de altă parte, întrebat dacă este de acord cu legalizarea parteneriatelor civile, a răspuns sec afirmativ. Victor Ponta, pe de altă parte, a reușit să evite complet subiectul LGBTQIA+, participând doar la dezbateri cu jurnaliști prietenoși care nu au pus tema pe tapet. Elena Lasconi și-a menținut poziția de susținere a parteneriatelor civile, dar în economia campaniei această temă nu a ocupat foarte mult spațiu.

Nicușor Dan a intrat în cursă cu un bagaj consistent privind raportarea la comunitatea LGBTQIA+: în 2006 transmitea o scrisoare către revista Dilema veche prin care spunea că se opune manifestărilor publice ale comunității LGBTQIA+, iar în anul 2017 a demisionat din partidul pe care îl fondase, Uniunea Salvați România, urmare a deciziei partidului de a se poziționa împotriva referendumului pentru familie. În campania din 2025, Nicușor Dan a declarat că societatea trebuie să decidă cu privire la parteneriatul civil, dacă se impune un parteneriat civil sau o altă formă de recunoaștere, simplificată, în fața unui notar (care să regleze punctual anumite drepturi cum ar fi moștenirea, vizita la spital, etc.). Cunoscând experiența Elenei Lasconi din 2024 și evaluând cum poziționarea acesteia explicit în favoarea parteneriatelor civile a vulnerabilizat-o în turul al doilea de scrutin, Dan a făcut un calcul în așa fel încât să se protejeze cât mai mult de potențiale atacuri. Cu toate acestea, în turul al doilea, ignorând că Nicușor Dan era în realitate un candidat mai degrabă conservator, campania anti-Dan s-a concentrat masiv pe asocierea acestuia – de către oponenții săi suveraniști – cu „globalismul” și cu drepturile LGBTQIA+. În mentalul colectiv, prin intermediul rețelelor sociale, s-a întipărit impresia că o victorie a lui Dan este o victorie a globaliștilor. Un reportaj Recorder din noaptea alegerilor, în care votanți ai lui George Simion erau întrebați de ce nu au votat Nicușor Dan, a arătat această realitate: mulți nu au făcut-o de teamă că „vin gayi”, respectiv că o victorie a lui Dan ar însemna dezlegare la drepturi LGBTQIA+ în România. Încă o dată, tema LGBTQIA+ a fost folosită intens în campanie, în absența vocilor persoanelor LGBTQIA+. Interesant este și faptul că o influenceră transgen a declarat public că i s-au oferit câteva sute de euro (din partea campaniei lui George Simion) pentru a face un clip de susținere pentru Nicușor Dan, ceea ce arată că vorbim despre o operațiune electorală bine gândită.

Celălalt finalist din 2025, George Simion, a avut o platformă consistentă anti-LGBTQIA+, acesta declarându-se puternic în favoarea „familiei tradiționale” și afirmând că singura formă de uniune pe care o recunoaște este căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Campania anti-LGBTQIA+ a lui Simion a fost deraiată însă de acuzațiile Dianei Șoșoacă că Simion ar fi gay, ceea ce a dus la un val de glume și meme pe rețelele sociale privind pretinsa relație romantică dintre Simion și șoferul său. Dincolo de umorul situației, trebuie subliniat că multe dintre glumele din online aveau și un substrat homofob, care a fost exploatat la maximum de opozanții lui Simion.

Pentru comunitatea LGBTQIA+, valul de ură din online a avut consecințe și în viața reală, asociațiile LGBTQIA+ primind plângeri din partea mai multor membri ai comunității care au fost agresați pe stradă. De menționat ar fi și faptul că Asociația Accept a ieșit public cu o declarație privind un act de intimidare la adresa asociației când un bărbat a încercat, la ora 5 dimineața, să forțeze ușa sediului organizației. La capitolul bune practici merită menționat și faptul că aceeași Asociație Accept a transmis un îndrumar Biroului Electoral Central cu privire la asigurarea dreptului la vot al persoanelor transgen, îndrumar care a fost preluat de instituția statului și transmis tuturor decidenților de la nivel local.

În concluzie, campania electorală prezidențială din 2025 a fost la fel de intensă și polarizantă pe subiectul LGBTQIA+ ca cea din 2024, transformând din nou persoanele LGBTQIA+ în victime ale discursului urii, într-o încercare de a asocia opoziția la „globalism” cu drepturile LGBTQIA+, consolidând un discurs eurosceptic în România.

Concluzii și recomandări

Analiza de față și-a propus să treacă în revistă, într-o cheie subiectivă, din perspectiva unui activist LGBTQIA+, felul în care tematica LGBTQIA+ a contribuit la campaniile electorale prezidențiale și parlamentare din 2024 și 2025. Persoanele LGBTQIA+ au fost folosite de actori politici pentru a polariza și pentru a aduna voturi, în absența unor voci LGBTQIA+ vizibile. Pe scurt, a fost despre noi, fără noi. Realitatea rămâne în continuare că România este ultima din Uniunea Europeană când vine vorba de cadrul legal și social de care beneficiază persoanele LGBTQIA+, iar clasa politică trebuie să își asume, cu mai mult curaj, faptul că o democrație funcțională nu înseamnă doar dictatura majorității, ci, dimpotrivă, înseamnă crearea unui sistem de echilibru prin care și vocile minorităților sunt reprezentate într-un mod corect și echitabil. Pentru campaniile electorale care urmează e important ca partidele politice, candidații, presa, instituțiile statului să își asume cu mai mult curaj un discurs și acțiuni concrete care să nu mai marginalizeze persoanele LGBTQIA+. Drepturile LGBTQIA+ sunt hârtia de turnesol a democrației românești.