Analiza 'The Romanian Defence Sector: An Analysis of Industrial Capacity, Fiscal Challenges, and the Potential for European Cooperation'

Industria de apărare a României se află într-un moment de inflexiune strategică. Nevoia de a crește bugetul apărării în limitele asumate în cadrul NATO din cauza deteriorării mediului de securitate după agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a generat atât presiune, cât și oportunitate pentru transformare. Sectorul industriei de apărare rămâne însă profund divizat: un segment de stat extins, dominat de ROMARM și filialele sale, coexistă cu un nucleu mai restrâns de companii private sau cu capital străin – precum Aerostar, Damen Galați sau Elmet – integrate în lanțuri globale de valoare și având performanțe mai bune. Deși România păstrează capabilități relevante în producția de muniție, mentenanță și reparații (MRO) pentru tehnică militară și în construcțiile navale, o mare parte din infrastructura industrială de stat rămâne învechită și ancorată în standarde tehnologice moștenite din perioada Pactului de la Varșovia.

Problemele identificate în analiză sunt în principal structurale. Întreprinderile de stat suferă de o lipsă cronică de investiții, guvernanță ineficientă și o cultură managerială rigidă, care frânează modernizarea și adaptarea la cerințele NATO. În paralel, criza de capital uman, marcată de îmbătrânirea forței de muncă existente, deficit de competențe tehnice și migrația specialiștilor, afectează sustenabilitatea domeniului pe termen lung. Practicile de achiziții, frecvent bazate pe contracte interguvernamentale, limitează transferul de tehnologie și implicarea industriei naționale. O vulnerabilitate majoră este absența producției interne de pulberi și explozivi de mare putere, ceea ce creează o dependență strategică în lanțul de aprovizionare cu muniție.

Transformarea industriei de apărare românești necesită reforme structurale și o integrare profundă în ecosistemul european de apărare. Prioritățile includ restructurarea și modernizarea companiilor de stat, refacerea capacității naționale de producție pentru pulberi și explozivi, precum și investiții susținute în educație tehnică și formare profesională. Strategic, România ar trebui să se poziționeze ca hub regional pentru producția de muniție și pentru servicii MRO destinate flancului estic al NATO, extinzând totodată producția sub licență și integrarea în programe europene majore. Prin combinarea reformei interne cu parteneriate industriale solide și utilizarea mecanismelor de cooperare ale UE, România poate evolua dintr-un producător cu moștenire industrială învechită într-un pilon credibil al apărării colective europene.