Program de pregătire pentru lideri și organizatori sindicali
Fundația Friedrich Ebert România (FES România), în colaborare cu UNI-SEEOC, organizează programul de pregătire „Forța sindicatelor în acțiune: strategii și bune practici”, destinat liderilor și organizatorilor sindicali. Programul de pregătire va avea loc la Predeal, între 27 și 29 septembrie 2024.
Scopul evenimentului este de a dezvolta competențele și abilitățile activiștilor sindicali în domenii importante pentru activitatea lor, cu accent pe strategii eficiente de mobilizare a membrilor și derularea unor campanii de succes pentru atingerea obiectivelor în sprijinul lucrătorilor.
Programul de pregătire este structurat în trei părți:
- Sesiune introductivă despre cadrul legislativ actual;
- Organizarea sindicală în România: structuri, procese decizionale, proceduri;
- Strategii și bune practici în acțiunea sindicală, incluzând exerciții și studii de caz concrete.
Sesiunile vor fi ținute de: Marcel Spătari, expert Syndex România, Paula Cârlan, expertă Cartel Alfa, Florentin Iancu, Maria Stoian și Viorel Vlad, traineri la UNI-SEEOC (UNI’s South East Europe Organizing Center).
Acest program se adresează persoanelor active în sindicate, de preferat celor care ocupă funcții de conducere sau au un rol în organizarea sindicală, și care la finalul cursului doresc să implementeze strategii inovatoare de acțiune sindicală. La selecția participanților se va acorda prioritate celor cu vârsta până în 45 de ani.
Înscrierile se fac prin formularul următor până cel târziu la data de 13 septembrie 2024: https://forms.gle/hmuaetybhdWLJcZ69
Costurile de participare (cazare, mese, traineri) sunt acoperite de FES România, cu excepția cheltuielilor de transport, care vor fi suportate de participanți sau de organizațiile din care aceștia fac parte.
Pentru alte detalii organizatorice și logistice, ne puteți scrie pe adresa office.romania@fes.de
Friedrich-Ebert-Stiftung
Romania Office
Str. Emanoil Porumbaru 21
Apartment 3
RO-011421 Bucuresti Sector 1
Romania